Situaţie incredibilă petrecută în cel mai mare spital din Moldova. O pacientă internată într-o zonă tampon din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, a sunat la 112 pentru a cere ajutor să fie dusă la toaletă.
Femeia în vârstă de 79 de ani, a ajuns la spital cu o fractură gravă la nivelul unui femur.
Pentru că problema femeii necesita internare, aceasta a fost spitalizată, temporar, într-un salon de pe o secţie tampon, până la sosirea rezultatului la testul Covid-19.
Din cauza fracturii grave, femeia nu se putea deplasa aproape deloc. La un moment dat, a simţit că are nevoie să meargă la toaletă, aşa că a strigat de mai multe ori la personalul de pe secţie, însă nimeni nu i-a sărit în ajutor.
După lungi momente în care nu a fost auzită, femeia a apelat la singura soluție care i-a venit în minte. A sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Reprezentanţii unităţii sanitare nu vrut să comenteze, în mod oficial, situaţia creată. Singurul fapt pe care l-au precizat, prin intermediul purtătorului de cuvânt, au fost timpii de pe fişa de prezentare a pacientei.
„Pacienta s-a prezentat în Urgenţe la ora 02.22, cu o fractură complexă la nivelul femurului, care necesita internarea pe secţia de ortopedie şi operaţie. Potrivit protocoalelor, peste 20 de minute aceasta a fost investigată în urgenţă, unde i s-au făcut radiografii şi i s-au luat analize specifice. I-au fost administrate o serie de calmante, din cauza durerilor pe care le avea de la fractură. Peste o oră de la prezentare, la 03.24, aceasta a fost evaluată din nou şi i-a fost făcut şi testul Covid, pentru că era nevoie de internare. La ora 06.17 femeia a fost internată pe secţia Oftalmologie, care este o secţie tampon, pentru cazurile care necesită internare, până la sosirea rezultatului testului Covid”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU „Mavromati”.
După multe ore de așteptare, femeii i-a venit şi rezultatul testului Covid, acesta fiind negativ, astfel că aceasta a fost transferată pe secţia de ortopedie, pentru a fi operată.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” nu este la prima „experienţă” de acest gen.
În anul 2007, un pacient internat pe o secție a unității sanitare, a apelat şi el serviciul 112. Bărbatul era internat de câteva zile şi i se montase o perfuzie într-o dimineaţă. Personalul medical de pe secţie a început să se ocupe de mai mulţi pacienţi, din alte saloane, iar când perfuzia s-a terminat la primul pacient, acesta a început să strige după una dintre asistente. În zadar, însă.
Disperat, bărbatul a luat telefonul mobil şi a sunat la 112.
Într-un final, cei de la 112 au apelat pe secţie, iar personalul a venit şi i-a schimbat acestuia perfuzia.
Sursa: stirileprotv.ro




































