Șeful ISU Constanța, Cristian Amarandei, a declarat că nouă din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța au decedat și că au fost găsiți în pat.
El a declarat că nu au fost găsite victime în alte zone ale spitalului. Toate victimele au fost identificate, a spus Amarandei.
„Pompierii au intrat și pe geam și pe ușă. Toate victimele erau în pat. Vorbesc de pacienți decedați. Nu au fost cadre medicale rănite”, a afirmat șeful ISU Constanța.
Amarandei a adăugat că în februarie a fost un control la toate unitățile medicale, în special la cele care asigurau suport Covid, că au fost găsite nereguli și s-au aplicat sancțiuni.
„Spitalul de Boli Infecțioase funcționa conform normelor la data dării în exploatare. Nu m-am uitat pe documente, ca să văd dacă funcționa sistemul de detectare fum.
Când am ajuns, era oprită instalația de alimentare cu oxigen”, a spus Amarandei.
Pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului vom cerceta toate aspectele, a adăugat el.


































