Un accident spectaculos a avut loc vineri seară pe DN65, într-una dintre curbele din zona Pădurii Sarului, unde un autoturism s-a răsturnat.
Cel mai probabil, incidentul s-a produs după ce șoferul implicat a luat un viraj periculos cu o viteză peste limita legală în curbă.
Mai mulți conducători auto care veneau din spate au frânat brusc, oprindu-și la timp mașinile și evitând astfel un carambol.
La fața locului au ajuns polițiștii și pompierii. Nimeni nu a fost rănit în accident, din fericire.

„În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Ionuț Vasiloaica.

Șoferul mașinii răsturnate a tras, însă, o spaimă grozavă.



































