În Olt sunt active, în prezent, zeci de focare de pestă porcină, județul situându-se pe locul patru pe țară, după Ialomița, Teleorman și Buzău, informează Autoritate Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Oltul numără, în prezent, 31 de focare active de pestă porcină africană, situându-se pe locul patru pe țară, după Ialomița (210 focare), Teleorman (100 focare) și Buzău (52 focare), se arată într-o situație a ANSVSA, actualizată la 30 septembrie 2021.
Doar în ultima săptămână a lunii trecute în Olt au fost înregistrate nouă focare noi.
De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost diagnosticate 5.876 de cazuri la mistreți în 41 de județe. În Olt, cinci mistreți au fost găsiți morți și 23 de mistreți au fost vânați.
Zeci și zeci de porci au fost uciși în fermele din județ în urma apariției focarelor de pestă porcină africană. Vorbim de ferme din Scornicești, Ipotești și Tufeni.


































