Un angajator din Slatina a fost amendat de inspectorii Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, după o acțiune de control care a avut drept scop identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul protecție și gardă.
Acțiunea a aavut loc, potrivit ITM Olt, în perioada 29 septembrie – 01 octombrie.
„În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, au efectuat o serie de controale la cinci angajatori din domeniul menționat, în urma acestor verificări au fost dispuse patru măsuri de remediere a deficiențelor constatate și a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, unui angajator din Slatina, pentru nerealizarea măsurilor dispuse în timpul controlului anterior”, transmite ITM Olt.
Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost:
- nerealizarea măsurilor dispuse în timpul controlului anterior;
- nepăstrarea, la locul de muncă, a copiilor contractelor individuale de muncă, ale salariaților care desfășoară activitate în acel loc;
- angajatorii nu respectă obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de către fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit, al programului de lucru.




































