Balșul va fi de nerecunoscut din primăvara lui 2022. Asta reiese din anunțul făcut recent de primarul orașului, Cătălin Rotea, care afirmă că „întreg orașul va fi un șantier”.
Declarația a fost făcută ieri, când edilul a prezentat raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului.
„Ceea ce pot să afirm acum cu foarte mare tărie este că după un an de zile în care s-au făcut studii de fezabilitate, s-au identificat sursele de finanțare, pot să spun cu adevărat că din primăvara anului viitor întreg orașul va fi un șantier. Din punct de vedere al canalizărilor, al parcurilor, al zonelor de promenadă, din punct de vedere al alimentărilor cu apă, cu gaze. Deci cu toată tăria afirm că din primăvara anului viitor, imediat ce iarna ne va lăsa, întreg orașul va fi un șantier”, a declarat Cătălin Rotea.
Unul dintre capitolele promisiunilor cu care a venit în fața cetățenilor în campania electorală de anul trecut se referea la infrastructura de apă și canalizare. Ce s-a întâmplat în primul an de mandat?
„Promiteam, în 2020, o infrastructură modernă a orașului și utilități în toate locuințele.
În ceea ce privește alimentarea cu apă, s-au început și finalizat în acest an lucrările de alimentare cu apă pe străzile Stejarului, Macului și Răsăritului. Se fac probele și urmează racordarea pentru acei locuitori.
De asemenea, pe programul pe care Compania de Apă Olt îl are în desfășurare pe fonduri europene, se vor începe lucrări de alimentare cu apă în acest an pe străzile Popa Șapcă, Mâinești și prelungirea Strada Luncii. După ce se finalizează aceste lucrări vom avea alimentare cu apă în toate locuințele din Balș.
În ceea ce privește canalizările, în acest an vor începe lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu, pe strada Crizantemelor și Prelungirii 1 Decembrie și Luncii. Anul acesta încep lucrările de canalizare în cartierul Vârtina, lucru pe care locuitorii de acolo îl așteaptă dintotdeauna.
Am finalizat trei studii de fezabilitate pentru restul străzilor care nu au în acest moment canalizare. Un studiu de fezabilitate, o lucrare pentru străzile Măceșului, Mihail Drumeș, Mărășești și Bradului va fi finanțată din fonduri proprii, în valoare de două milioane de lei.
Un proiect de canalizare pentru Corbeni, Româna și pentru restul străzilor din Vârtina va fi depus pe Programul Anghel Saligny. Cum am văzut eu normele de depunere și de aprobare, va fi eligibil.
Un alt studiu de fezabilitate pentru străzile Popa Șapcă, Cuza Vodă, Viilor și Ciocârliei va fi eligibil de la sine pe Programul Anghel Saligny, pentru că se încadrează în valoarea de șapte milioane de lei pe care orașul o are garantată.
Practic am identificat finanțare pentru toate lucrările de canalizare care se vor face în orașul Balș.
După ce vom finaliza aceste lucrări, vom avea canalizare pentru fiecare locuință din orașul Balș”, a declarat primarul Balșului.
Și la capitolul iluminatului public edilul a prezentat realizări și perspective.
„În ceea ce privește iluminatul public, am finalizat un proiect administrația fondului de mediu. Nu era început de mine, dar la am dus la bun sfârșit. Au fost înlocuite 730 de lămpi led pe mai multe străzi din acest oraș. Depunem în această săptămână partea a doua, încă 700 de lămpi led astfel încât înlocuim absolut toate lămpile de iluminat public din orașul Balș existente în momentul de față. Și din fonduri proprii suntem în cursul unui studiu de fezabilitate și vom finanța în viitor, cu încă 100.000 de euro, extinderea rețelei de iluminat public acolo unde sunt stâlpi de iluminat, adică pe străzile prelungirea Tudor Vladimirescu, strada Turda, Aleea cimitir Vârtina, strada Răsăritului, strada Gheorghe Vasilescu, strada Plopului, Strada Depozitelor și intrarea pe Strada Depozitelor.
După ce finalizăm aceasta extindere de iluminat public și această modernizare, întrun timp relativ rapid, zic eu, șase luni de zile, vom avea iluminat public modern în tot orașul”, a reliefat Cătălin Rotea.



































