CEC Bank aduce precizări în cazul slătineanului care a devenit coplătitor al unui credit dintr-o eroare umană.
Într-un comunicat remis OLT-ALERT, CEC Bank recunoaște că este vorba de o eroare regretabilă a băncii, dar că este pentru prima oară când se întâmplă un astfel de incident.
„Am investigat situația semnalată și, din păcate, este vorba de o eroare a băncii pe care o regretăm.
Situația a pornit de la introducerea eronată a CNP-ului în sistemele băncii. Mai exact, avem un codebitor cu un CNP foarte asemănător (același sex, data nașterii identică, același județ, diferența dintre cele două CNP-uri fiind de o singură cifră). CNP-ul a fost introdus eronat de către operator, acesta era valid, iar datele privind creditul au fost asociate la nivelul Biroului de Credit unei terțe persoane. Precizăm că este prima dată când ne confruntăm cu o astfel de situație și că la nivelul băncii există sisteme pentru verificarea identității clienților și codebitorilor, cât și instrumente de validare a CNP-urilor.
Persoana pentru care s-au înregistrat greșit raportările către Biroul de Credit a fost contactată deja și au fost inițiate demersurile pentru rectificarea urgentă a raportării. Încă o dată-, ne cerem scuze pentru acest incident și îi mulțumim și pe această cale persoanei care a semnalat situația”, se arată în comunicatul transmis de Raluca Barbuneanu, manager Comunicare, Serviciul Comunicare Presă.
Un tânăr de 23 de ani din Slatina s-a trezit că este coplătitor la un credit contractat la CEC Bank, Agenția Caracal, de o persoană pe care nu o cunoaște. El a descoperit asta în timp ce efectua o simulare de refinanțare a unui credit contractat la o altă bancă, numele său regăsindu-se, din postura de codebitor la CEC Bank, în baza de date a Biroului de Credit. Stupefiat, el a mers la Sucursala Slatina a CEC Bank unde a cerut explicații în legătură cu această situație. A fost pus să depună o cerere în care să solicite eliminarea numelui său din baza de date a Biroului de Credit, spunându-i-se că problema va fi, astfel, rezolvată. Tânărul a depus, totuși, și plângere la Poliție.





































