Un nou computer tomograf a sosit astăzi la Spitalul Județean de Urgență Slatina, aparatul fiind achiziționat de Consiliul Județean Olt, din fonduri europene, anunță, pe pagina sa de socializare, deputatul de Olt Emil Albotă.
Aparatul medical a fost achiziționat prin proiectul ”Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, obiectiv accesat de Consiliul Județean Olt în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”.
„În cadrul proiectului, în valoare de peste 4,3 milioane lei, au mai fost achiziționate o serie de aparate medicale, printre care: un #aparat_radiologic mobil, un aparat radiologic fix, trei #ecografe cu trei sonde și Doppler, zece monitoare funcții vitale (EKG, SO2. TA) și un monitor (EKG, SO2, ETCO2, temperatură centrală), un aparat de hematologie, patru aparate de triaj, trei defibrilatoare cu monitor și cardiostimulare transtoracică, un videolaringoscop, două electrocardiografe, tărgi radiotransparente pentru transport și examinare, cărucioare transport pacienți, un negatoscop”, a mai scris, pe Facebook, Emil Albotă.
Urmează ca, până la sfârșitul anului, să fie achiziționate și patru ventilatoare de cameră, trei ventilatoare portabile și un nebulizator a căror valoare depășește suma de 300 mii lei.



































