Oamenii legii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au acționat, zilele trecute, pentru prevenirea și combaterea fraudelor specifice în domeniul exploatării agregatelor minerale.
Totul s-a desfășurat sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale Apele Române și din cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
„În cadrul activităților, au fost efectuate verificări la un număr de nouă operatori economici ce desfășoară activități în domeniul exploatării agregatelor minerale naturale, de pe raza județului Olt.
Astfel, în urma verificărilor, au fost întocmite două dosare de urmărire penală, fiind constatate șase infracțiuni, dintre care două pentru evaziune fiscală, două pentru executarea de activitati miniere fără permis sau licență și două pentru exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele și extragerea de agregate minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor”, potrivit Poliției Olt.
Totodată, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, de către specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Naționale Apele Române, în valoare totală de 502.500 de lei.



































