Unul dintre medicii cunoscuți ai Spitalului Județean de Urgență a decedat ieri după-amiază, în urma unei crunte boli.
Este vorba de medicul Luminița Dumitrescu, care suferea de cancer și care reușise, la un moment dat, să învingă boala.
Ea a căpătat, în urmă cu câțiva ani, o tumoare canceroasă care, o dată instalată, s-a extins în mai multe zone din corp.
Supusă unei intervenții chirurgicale complexe, în urma căreia i-a fost extirpat și un rinichi, operația s-a bucurat de succes.
Ulterior boala a recidivat. Pacienta a urmat un tratament din care nu a lipsit chimioterapia, iar un consult de specialitate la o clinică din Turcia i-a dat speranțe mari: medicii turci i-au spus că nu are metastaze și că tumora stagnează, așa că o nouă intervenție chirurgicală ar putea pune capăt suferinței sale.
Mai mulți colegi și prieteni s-a mobilizat și au demarat o campanie umanitară în urma căreia Luminița Dumitrescu a mers la clinica turcească. Din păcate, boala a învins-o definitiv.
Pentru ca prietenii să-și ia rămas bun de la ea, trupul neînsuflețit a fost depus la capela Bisericii „Maica Domnului” din Slatina.
Luminița (Luchi, pentru apropiați) va fi înmormântată mâine, la Curtea de Argeș.
____________
Luminița Dumitrescu a profesat și ca medic, dar numele ei se leagă și de o serie de activități organizatorice în ramura sănătății publice.
Ea și-a început cariera profesională ca medic de familie, imediat după 1990 implicându-se în înființarea Societății Naționale de Medicina Familiei – filiala Olt.
În 1995, alături de dr. Daniela Conea, a pus umărul la înființarea Secției Recuperare Neuromotorie Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde a activat câțiva ani.
A lucrat, apoi, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Olt. S-a reîntors, apoi, la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru a lucra în Managementul Sănătății, poziție în care a avut un rol important, alături de alți colegi, în acreditarea unității sanitare în sistemul public de sănătate.
Ulterior, a lucrat în cadrul Unității de Transfuzie Sanguină a Spitalului Slatina.
Luminița Dumitrescu s-a implicat și în implementarea, în Olt, a îngrijirilor medicale paleative, obținând un doctorat, în acest domeniu, în Olanda.
Dumnezeu s-o odihnească!




































