Ministrul Agriculturii a anunţat că una dintre principalele modificări avute în vedere pentru Planul Naţional Strategic vizează eficientizarea acordării subvenţiilor pentru pajişti, în sensul condiţionării acestora de numărul de animale.
Plăţile directe şi măsurile de sprijin cuplat au fost pe ordinea de zi a consultărilor privind Planul Naţional Strategic 2023-2027 (PNS) avute marţi de către ministrul Agriculturii cu entităţile publice şi private.
„Una dintre principalele modificări pe care le avem în vedere pentru Planul Naţional Strategic vizează eficientizarea acordării subvenţiilor pentru pajişti, în sensul condiţionării acestora de numărul de animale. Astfel, plata pe suprafaţă va fi realizată doar pentru cei care asigură încărcătura de animale, având în vedere că, din experienţa perioadei anterioare de programare, suprafaţa de pajişti introdusă la plată a crescut, concomitent cu scăderea efectivului de animale. Este important să nu pierdem din vedere faptul că păşunile sunt destinate creşterii animalelor”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.
În cadrul discuţiilor au fost prezentate noile definiţii ale activităţii agricole, numărul de hectare eligibile, dar şi alocările financiare, conform noilor reglementări prevăzute de Regulamentele PAC post 2020.
Sursa: romaniatv.net


































