Purtarea măștii de protecție în spațiile publice a fost declarată neconstituțională, ieri, de judecătorii Curții Constituționale a României. Nu vom mai fi obligați să purtăm masca, dar asta după ce CCR își va motiva decizia și după ce documentul va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
Acest lucru va fi posibil însă dacă Guvernul nu va reface, până atunci, ordonanța care reglementează obligația purtării măștii în spații publice, respectând pașii procedurali de care, inițial, nu a ținut seama.
Cert este însă că amenzile date din octombrie 2020 și până acum pentru lipsa măștii în spațiile publice ar putea fi anulate, dacă ele nu au fost plătite.
Judecătorii Curții Constituționale au decis că Guvernul nu a parcurs toate procedurile legale pentru a impune purtarea măștii de protecție.
Judecătorii CCR au luat această decizie cu unanimitate de voturi. Este vorba despre un articol cuprins în legea care reglementează impunerea restricțiilor pe durata pandemiei, în baza căreia se reglementează inclusiv purtarea măștii de protecție.
Articolul spune că, pe durata stării de alertă, se poate institui obligativitatea purtării măștii prin ordin al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne. Articolul a fost declarat neconstituțional, pentru că Guvernul nu a primit un aviz de la Consiliului Legislativ.
Aceasta înseamnă că, după ce decizia Curții Constituționale este publicată în Monitorul Oficial, Guvernul poate da o nouă ordonanță, cu respectarea tuturor pașilor procedurali, pentru a reimpune obligativitatea măștii.
Decizia CCR va avea efecte după ce va fi motivată de judecători și publicată în Monitorul Oficial.


































