Acasă Național Accident ruti...

Accident rutier deosebit de grav. ȘAPTE tineri a fost răniți, unul dintre ei aflându-se în stare gravă la spital

Imagine ilustrativă

Șapte persoane au fost rănite în această dimineață, în județul Argeș, după ce un tânăr de 21 de ani ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferul care a cauzat accidentul este în stare gravă la spital, unde au ajuns și celelalte victime.

Un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism din direcția Brașov – Câmpulung, ar fi ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 19 ani, din Bughea de Sus.

Conducătorul primului autoturism a fost rănit grav, iar conducătoarea celui de-al doilea autoturism, precum și o pasageră de 19 ani, din același autoturism, dar și alți patru pasageri, cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, din primul autoturism, au fost răniți ușor și transportați la spital.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe str. Calea Brașovului, din direcția Brașov către Câmpulung, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de o tânără de 19 ani, din Bughea de Sus”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Având în vedere starea medicală, șoferul primului autoturism nu a putut fi testat, însă i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.