Un bărbat de 59 de ani din Brăila, imobilizat la pat, a fost găsit carbonizat, luni, în propria locuinţă, în urma unui incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.
Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit la un incendiu puternic la o casă din municipiul Brăila, de pe strada George Topârceanu.
La faţa locului au acţionat două autospeciale şi echipajul SMURD tip B de la Detaşamentul de Pompieri Brăila.
„A fost descoperită o persoană se sex masculin decedată în interior. Victima, în vârstă de 59 de ani, era imobilizată la pat. Incendiul a fost observat târziu de către vecini”, au anunţat reprezentanţii ISU Brăila.
Sursa: romania24.ro


































