Un accident rutier a avut loc, azi, pe DN 7, în Argeș. O polițistă a fost lovită de un autoturism.
Polițista făcea parte din cadrul cadrul formațiunii rutiere, care se afla în apropiere de intersecția cu strada Cavalerului și strada Zăvoi, unde se desfășurau activități de dirijare-fluidizare a traficului rutier.
Vinovatul, un bărbat de 37 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Topoloveni spre Pitești.
„Din fericire, colega noastră nu a fost rănită grav, la fața locului fiind solicitat un echipaj medical, care, în urma evaluării preliminare, a rezultat că a suferit leziuni ușoare”, a transmis Poliția Argeș.
În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Argeș desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal.




































