Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, au desfășurat astăzi acțiuni de informare preventivă a populației, în opt comune unde au avut loc incendii, inclusiv de locuințe.
Localitățile vizate au fost cele în care, din punct de vedere statistic, s-au produs cele mai multe incendii la gospodăriile populației, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.
Este vorba de comunele Bobicești, Găneasa, Vulpeni, Iancu Jianu, Schitu, Izvoarele, Stoicănești, Dăneasa.
Activitățile de informare s-au desfășurat în zonele cu aflux de persoane, dar și la gospodăriile în care locuiesc persoane sau familii cu situație materiale dificilă și persoane în vârstă.
Acțiunile au avut loc cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile menționate, fiind prezenți și șefii acestor servicii.
___________
Un incendiu de felul celor pe care pompierii din Olt încearcă să le prevină inclusiv pe calea informării oamenilor a avut loc sâmbătă dimineață, în localitatea Verguleasa, unde o femeie de 85 de ani și fiul ei, un bărbat de 66 de ani, au fost găsiți fără suflare în casa care le-a luat foc.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum deteriorat, susțin pompierii.


































