Un tânăr de 20 de ani care se afla la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers în centrul Slatinei, luni seară.
Incidentul s-a petrecut pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în zona Vacanța. Autoturismul a pătruns pe scuarul dintre cele două benzi ale bulevardului, unde a izbit un indicator.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, de la SMURD și Ambulanță, dar și o autospecială de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.
Din fericire, șoferul nu a pățit nimic.







































