Un bărbat a ajuns la spital, luni, după ce a fost lovit de un autocamion condus de un cetățean sârb pe o stradă din Slatina.
Evenimentul rutier a avut loc pe strada Ionașcu din Slatina.
„Astăzi, 11 aprilie 2022, în jurul orei 10:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Ionașcu, zona piața de jos, din municipiul Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 50 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 84 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































