Acasă Național Trafic restri...

Trafic restricționat pe Autostrada București – Pitești, pentru înlocuirea parapetului median. Când va fi ridicată restricția

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A1 pe sensul Pitești către București, la kilometrul 21, în zona localității Bolintin Deal, județul Giurgiu, circulația este restricționată pe a doua bandă, pentru înlocuirea parapetului median.

Restricționarea traficului va dura până la ora 14.00, mai arată sursa citată.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării acestei manevre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.