Acasă Național O femeie din ...

O femeie din Gorj a MURIT, noaptea trecută, într-un accident cu 10 victime produs în Olt/ VIDEO&FOTO

O femeie de 55 de ani din Gorj și-a pierdut viața, noaptea trecută, într-un groaznic accident rutier care a avut loc în județul Olt și care s-a soldat cu nu mai puțin de 10 victime, inclusiv soțul femeii.

Este vorba de doi soți, ambii de 55 de ani, din orașul Rovinari, care azi-noapte mergeau cu mașina, condusă de bărbat, pe DN65, dinspre Slatina spre Pitești. În zona localității Negreni (Scornicești), în autoturismul de Gorj a intrat frontal un microbuz cu opt persoane, care intrase într-o depășire riscantă.

Soția conducătorului auto de pe autoturism a murit pe loc, celelalte nouă persoane fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu diverse traumatisme.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul sărvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Imagini, foto și video, de la locul tragediei:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.