Primăria și Consiliul Local Colonești organizează, săptămâna viitoare, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului călușeresc „Ilie Martin”. Evenimentul se anunță unul de excepție, cu vedete mari ale folclorului românesc care vor distra și încânta publicul.
Noua ediție a festivalului va avea loc în data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, și va fi deschisă la ora 15.30 de primarul localității, Nicolae Stan.
De la 15.35 până la 18.30 vor susține un amplu spectacol formațiile de călușari din localitățile Colonești, Colonești, Corbu, Vâlcele, Curtișoara, Pârșcoveni, Costești, Bîrla, Hârsești și Stolnici (ultimele patru din Argeș).
Apoi pe scenă vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară Nicolae Datcu, Emilia Dorobanțu și Constantin Enceanu. Vor mai evolua Diana și Cornel Țițirigă și formația Nemuritorii.
Evenimentul se va sfârși cu un spectaculos foc de artificii.
Iată programul complet al evenimentului:






































