Acasă Local Actualitate Alerta COD PO...

Alerta COD PORTOCALIU de caniculă a fost prelungită pentru Olt. Vom avea și instabilitate atmosferică accentuată

Alerta de Cod Portocaliu de caniculă a fost prelungită pentru Olt și pentru alte 13 județe, până mâine. După-amiază și noaptea vor avea parte și de instabilitate atmosferică accentuată, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Miercuri (27 iulie), în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat, se arată într-o nouă avertizare meteorologică.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe parcursul zilei de miercuri (27 iulie), local în zonele de munte și în centru, iar după-amiaza și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.