O fetiță de 13 ani a ajuns la spital, duminică, după ce a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni.
Nenorocirea a avut loc în jurul orei de 11.20, pe o trecere de pietoni de pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 34 de ani, din localitate. Martorii au anunțat evenimentul la 112. Victima a fost preluată și transportată la spital de un echipaj al Ambulanței.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 ani, din municipiul Slatina și un pieton, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































