Acasă Local Actualitate S-a dat start...

S-a dat start depunerii de proiecte pe Măsura 4.1.1. Gigel Știrbu: 400 milioane euro pentru investiții în dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare

S-a dat start apelului de proiecte pe Măsura 4.1.1., destinată investițiilor în dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare, anunță, marți, deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu.

Este vorba de 400 de milioane de euro care vor putea fi accesați prin intermediul proiectelor eligibile.

Apelul de proiecte cuprinde o schemă ajutor de minimis, cu limite de sprijin cuprinse între 50.000 de euro – 200.000 de euro, explică, pe pagina sa de socializare, parlamentarul PNL.

„Astăzi dăm START apelului de proiecte pentru Măsura 4.1.1, program așteptat de antreprenori. Vorbim despre 400 de milioane de euro alocați pentru investiții în dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare.

Apelul de proiecte cuprinde o schemă ajutor de minimis, cu limite de sprijin cuprinse între 50.000 de euro – 200.000 de euro”, a scris, pe Facebook, Gigel Știrbu.

De asemenea, sprijinul cuprinde și o schemă de ajutor de stat pentru care valoarea granturilor se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, fiind cuprinsă între 50.000 euro și maxim 500.000 euro, mai precizează deputatul de Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.