Un bărbat din Olt a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv pentru că a condus în două rânduri un autoturism fără permis de conducere și pentru că a refuzat să fie testat cu alcooltestul, ca și și prelevarea de mostre biologice de sânge. El a fost identificat și prins de polițiști după o urmărire ca-n filme, după ce a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al unui polițist, căutând să-și piardă urmele pe islazul unei localități.
Totul s-a întâmplat vinerea trecută, la 4 dimineața, când polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina, în timp ce desfășurau activități specifice, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 544, în comuna Vădăstrița.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, care a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe islazul comunal, unde a fost depistat de către polițiști.
Șoderul a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Vădăstrița – Viorel Popescu.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că omul nu deține permis de conducere și mirosea a alcool.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
De asemenea, întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale.
De asemenea, oamenii legii au constatat faptul că bărbatul mai era cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune ce ar fi fost comisă de către acesta în noaptea de 1 spre 2 august 2022.
În urma probatoriului administrat, ieri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele bărbatului de 35 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.
Polițiștii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


































