Acasă Local Eveniment Accident cu P...

Accident cu PATRU autoturisme implicate în Slatina, la Finanțe, produs de o șoferiță/ FOTO

Un accident cu patru autoturisme implicate s-a petrecut marți seară în Slatina, la intersecția străzilor Arcului și Mănăstirii, în zona sediului Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, din cauza unei șoferițe.

Potrivit polițiștilor, femeia nu a efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina, care au constatat faptul că o femeie, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arcului, a efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, întrând în coliziune cu acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Sursa foto: Facebook/Irina Niță

În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 50 de ani, a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, iar autoturismul condus de tânărul de 18 ani a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din aceeași localitate.

Sursa foto: Facebook/Liliana Lelia

Din evenimentul rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Sursa foto: Facebook/Ionuț Bouleanu

Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, eliberând autorizațiile de reparație pentru cele patru autoturisme implicate.

Sursa foto: Facebook/Ionuț Bouleanu

Femeia, în vârstă de 50 de ani, a fost sancționată contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitarii dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.