Acasă Local Actualitate Bărbatul bătu...

Bărbatul bătut în scandalul din Balș este tatăl tinerei care și-a pierdut viața la doar 18 ani, într-un teribil accident rutier

Victima agresiunii petrecute duminică seară într-un local din Balș este Adrian Lățan, tatăl tinerei care și-a pierdut viața la doar 18 ani, în urmă cu cinci ani, într-un accident de circulație produs de un șofer care nu a acordat prioritate de trecere mașinii în care se afla fata, în calitate de pasageră.

Adrian Lățan, în vârstă de 53 de ani, se afla, duminică seară, într-un local public din Balș, unde au intrat doi bărbați care l-au apostrofat, apoi l-au lovit.

Au fost chemați polițiștii. „Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, în timp ce se afla într-un local public, din aceeași localitate, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Balș și un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Ulterior, a doua zi, victima a anunțat Poliția că în fața locuinței sale se află un autoturism și că ar fi fost trase focuri de armă.

Au intervenit din nou oamenii legii, care au identificat autoturismul și pe cei aflați în el, cei doi agresori care au provocat scandalul în seara precedentă.

S-a procedat la efectuarea controlului corporal asupra conducătorului auto și a pasagerului, precum și la percheziția autoturismului, nefiind identificate arme de foc.

Totuși, în cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Adrian Lățan este tatăl tinerei care și-a pierdut viața la doar 18 ani, în urmă cu cinci ani, într-un teribil accident de circulație.

Evenimentul rutier s-a petrecut în seara zilei de 7 octombrie 2017, pe strada Nicolae Titulescu din Balș, după ce un șofer care ieșea din parcarea unui supermarket nu a acordat prioritate de trecere autoturismului în care Alessandra se afla în calitate de pasageră. În accident a fost angrenată și o autoplatformă. Impactul dintre autovehicule a fost atât de puternic, încât mașina în care tânăra de 18 ani se afla s-a răsturnat pe o parte, fata, aflată pe scaunul din dreapta-față, rămânând încarcerată în autoturism.

Imediat după accident, tânăra a intrat în comă din cauza traumatismelor grave suferite și a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova. De aici, pacienta a fost transferată cu un elicopter la Spitalul Bagdasar Arseni din București, unde i s-au mai găsit, în afară de traumatismul la cap, și alte traumatisme la unor organe interne.

Tânăra va fi scoasă din spital și adusă acasă în cursul zilei de vineri, urmând ca ea să fie înmormântată duminică. Fata împlinise 18 ani în luna ianuarie și era singurul copil al familiei Lățan.

Tragedia tulburătoare care a lovit atunci familia Lățan a fost transformată într-un act de maximă generozitate după ce familia a decis să doneze organele funcționale ale fetei, pentru salvarea altor vieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.