Acasă Local Actualitate Alimentarea c...

Alimentarea cu apă, oprită pe mai multe străzi din Balș și Corabia, din cauza unor avarii. Cât va lipsi apa la robinet

Sursa foto: gazetaoltului.ro

Serviciul de alimentare cu apă a fost oprit, joi dimineață, pe mai multe străzi din Balș și Corabia, din cauza unor avarii. Echipele CAO sunt în teren pentru remedierea defecțiunilor.

Serviciul de alimentare cu apă este oprit pe strada Ion Creangă, din orașul Balș, până la ora 19.00, din cauza unei avarii pe rețeaua de alimentare cu apă cauzată de lucrările care se fac în zonă, anunță, joi dimineață, Compania de Apă Olt (CAO) SA.

„În orașul Balș, se lucrează la extinderea rețelelor de apă și canalizare, investiții din cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, iar astfel de incidente sunt inevitabile, având în vedere complexitatea lucrării executate.

Echipa din teren face eforturi pentru ca timpul de intervenție să fie redus și serviciul de alimentare cu apă să poată fi reluat în parametri normali.

Având în vedere că este vorba de o intervenție de urgență, oprirea furnizării apei nu a putut fi anunțată mai devreme”, se arată într-un comunicat al CAO.

Și în cartierul „Mahala” și pe străzile Sabinelor și Romulus, din orașul Corabia, alimentarea cu apă este oprită până la ora 12.00, din cauza unei avarii pe rețea cauzată de lucrările de extindere și reabilitare a rețelei de canalizare, care se execută în zonă.

Având în vedere complexitatea acestor lucrărilor executate la mare adâncime, astfel de incidente sunt inevitabile.

Oprirea furnizării apei potabile nu a putut fi anunțată mai devreme pentru că nu este vorba o intervenție programată pe rețele, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.