Acasă Local Actualitate Un bloc din S...

Un bloc din Slatina a rămas fără apă. Care este cauza și ce se întâmplă în restul orașului

Din cauza unor lucrări la subsolul blocului G2, Strada Aleea Bradului, din municipiul Slatina, rețeaua de alimentare cu apă a imobilului a fost avariată, anunță Compania de Apă Olt (CAO).

Alimentarea cu apă în blocul G2 este oprită până în jurul orei 17.00, atât pentru remedierea acestei avarii, cât și pentru trecerea pe rețeaua nouă de separare pe orizontală, lucrare care a fost finalizată de curând.

Totodată, va fi scoasă din funcțiune și vechea rețea de alimentare cu apă a blocului.

„Echipa din teren face eforturi pentru ca timpul de intervenție să fie redus și serviciul de alimentare cu apă să poată fi reluat în parametri normali”, spun reprezentanții CAO.

Totodată, sursa citată informează că, în restul orașului, este posibil să apară fluctuații de presiune și modificări ale turbidității apei în perioada 20 – 31 octombrie, pentru că, în această perioadă, angajații CAO – Sediu Secundar Slatina, vor igieniza rezervoarele de acumulare apă din stația de pompare Grădiște.

„Pentru realizarea acestor lucrări este necesar ca rețeaua de distribuție apă din partea de jos a municipiului Slatina să fie alimentată din rețeaua de distribuție din partea de sus a orașului.

În urma trecerii de pe o rețea de alimentare pe alta, în zilele următoare, este posibil să apară fluctuații de presiune și modificări ale turbidității apei”, a explicat purtătorul de cuvânt, Crina Jilavu.

Aceasta mai precizează că aceste lucrări de igienizare sunt necesare pentru asigurarea calității apei furnizate, cu respectarea normelor de igienă și sănătate publică impuse de legislația în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.