Tot mai mulți români au ajuns să se plângă de noile contoare inteligente pentru energie, din pricina cărora pot să plătească mai mult decât dublul consumului real.
Specialiștii din sector spun că acestea ar măsura și micii consumatori, pe care contoarele clasice nu îi sesizau, însă, peste acest lucru, cei mai mulți kilowați în plus provin de la fluctuațiile de tensiune, înregistrate drept consum de contoarele inteligente.
Uniunea Europeană a impus statelor membre să treacă la montarea contoarelor inteligente pentru consumatorii casnici, pe motiv că acestea i-ar determina să facă economii la energie. Mai mult, cu ajutorul acestor contoare s-ar implementa și tarifele diferențiate pe intervale orare, cu același scop de a convinge populația să nu mai consume în orele de vârf.
În ce privește montarea acestora în România, care a început de circa doi ani, motivul invocat ar fi faptul că nu mai este nevoie de citirea contoarelor sau de transmiterea indexului către furnizor. Însă, după înlocuirea contoarelor clasice cu cele inteligente, tot mai mulți români au început să se plângă de faptul că le-au crescut enorm facturile, deși nu au schimbat nimic în ce privește consumul.
”Contorul de tip nou înregistrează un consum aproape dublu de energie, la toți pe care îi știu. Din păcate, nu se rezolvă nimic dacă reclami la furnizor, eu am încercat de vreo patru ori, inclusiv am citit contorul două săptămâni la rând, dimineața și seara, la aceeași oră. Aveam într-o noapte 2 kW, într-o noapte 6 kW. Am arătat rezultatul furnizorului de energie și mi s-a răspuns că nu au cum să mă ajute, pentru că se înregistrează fluxurile de tensiune din rețea. Nu am înțeles de ce trebuie să le plătesc eu, dar, la final, nu te ajută nimeni”, s-a plâns un consumator casnic, potrivit revistei National.
Aceeași problemă a fost semnalată de o persoană, care a arătat că în patru nopți contorul inteligent i-a măsurat 1 kw, iar în două nopți, trei kilowați, fără nicio explicație logică. Un alt român s-a plâns de faptul că, după instalarea contorului inteligent, consumul a sărit de la 400 kW/lună, la 1.100 de kW/lună, iar verificările au arătat că nu există nicio defecțiune.
Specialiștii din sistem spun că, spre deosebire de contorul mecanic, cu clasă de precizie 2, contorul inteligent ar înregistra orice consum de la ledurile aparatelor din casă, de la televizoare, routere, prize, întrerupătoare, precum și de la încărcătoarele de telefoane. Iar consumul se cunoaște, pentru că, de exemplu, un singur led are un consum de 1,5 kW pe lună. Sensibilitatea contoarelor inteligente poate fi comparată cu cea a detectoarelor de gaze, pe care autoritățile le-au impus în locuințele românilor și care declanșează alarma și oprește gazele de la un simplu spray detectat în apropiere. Iar sensibilitatea contoarelor inteligente nu este nicidecum în favoarea consumatorului, ci în favoarea furnizorului, care ajunge să factureze și să încaseze mai mult. Problema cea mai gravă este însă cea a variațiilor de tensiune, pe care sensibilul contor inteligent le percepe ca și consum de energie.
”Am avut probleme cu contorul inteligent și am făcut sesizare la Enel. Au venit, l-au înlocuit cu altul, iar pe celălalt reclamat l-au verificat și au zis că era bun. Ideea e că, în fața celor care îl montau, contorul inteligent și-a tras în câteva secunde 200 de kW, pe care a trebuit să îi plătesc, pentru că la expertiză au zis că e bun. Apoi, am avut un consum de 200-250 de kW lunar, dar, imediat ce am făcut cerere să mă mut la Hidroelectrica, al naibii contor deștept și inteligent a sărit într-o săptămână la un consum total de 800 kW”, a scris Dorina Buia, un consumator casnic.
Sursa: romaniatv.net



































si eu ma confrunt cu aceeasi problema
noapte 3kw si ziua 3kw deci inregistreaza in total 6kw
am instalat in urma cu 2 ani panouri solare cu putere instalata 2.4kw cu baterii sistem hibrid care ia curent numai cand nu are curent bateria
Sistemul poate lua curent doar noaptea si atunci nu am consum mai mare de 1kw=1 frigider si 1 congelator(am masurat)
ziua imi acopera necesarul sistemul
masina de spalat am legat pe reteau exteriora din tabloul interior de sigurante dar nici masina de spalat nu ia mai mult de 1.2kw pt 1 ora functionare (am masurat)
din momentul respectiv am avut cca 1 an consum de la furnizor 1kw/zi
dupa 1 an cu 1 kw/zi brusc sau modificat datele la 4kw/zi consum de la furnizor de am crezut ca s-a stricat sistemul solar sau ceva aparat casnic
1.Am calculat teoretic toate consumurile aparatelor casnice
2.Mi-am facut un aparat de masura dt contor digital si am masurat toti consumatorii
Nu se justifica diferenta
3.Am montat un contor in casa si am facut contorizare paralela 2.5 luni
si am constatat o diferenta de 99kw adica 424kw DEER si 324kw contor casa
Am cerut expertizare metrologica
care sa stiti ca e gratis de catre institutul metrologic local ceea ce eu nu am stiut dar acum am aflat.
Nu stiu daca nu ma taxeaza cumva de la DEER?
S-a demontat ceasul s-a pus altul si cel suspect se pune pe stand la metrologie si se supune probelor
Cei de la DEER au incercat sa ma lamureasca ca imi consuma ledurile sau ca mi s-a stricat ceva aparat casnic
Intre timp am aflat ca contoarele inteligente functioneaza dupa un soft care are cica are parola la furnizor si e protejat?
eu suspectez ca sau nu masoara corect sau cineva programeaza un consum fara o regula ca sa nu ne dam seama
Daca datele nu se transmit prin wifi sau cablu internet
atunci se transmite oare prin satelit?
Voi ce stiti?
de asemeni am filmat convertorul 3 minute cand a trecut pe reteau exterioara si am numarat 72 de variatii de tensiune de+-2V care in total inseamna 4V diferenta
Oare le considera contorul zis inteligent consum de curent?
https://www.electrica.ro/wp-content/uploads/2015/10/ST22-CONTOARE-ELECTRONICE.pdf
Din caietul de sarcini
Pachetul software
va avea următoarele facilităţi:
11.4.1. va permite programarea contoarelor de energie electrică în teren;
14.4.2. va permite rularea pe baza de autentificare cu user si parola . Software-ul va permite
confidentialitatea parolei utilizatorului softului.
11.4.3. va permite rularea pe baza de autentificare cu user si parola . Software-ul va permite
confidentialitatea parolei utilizatorului softului.
11.4.4. va permite protejarea programării/citirii datelor contorului de energie electrică, printr-o “parola”
care sa excludă accesul persoanelor neautorizate la alte funcţii decât citirea contorului; Toate
parolele utilizate în softul de parametrizare (inclusiv cele de acces ale utilizatorilor) vor fi ascunse
fie prin neafisarea caracterelor utilizate, fie prin afisarea unui caracter special (Ex. *) in locul
caracterelor utilizate.
11.4.5. Toate parolele utilizate în softul de parametrizare (inclusiv cele de acces ale utilizatorilor) vor fi
ascunse fie prin neafisarea caracterelor utilizate, fie prin afisarea unui caracter special (Ex. *) in
locul caracterelor utilizate.
11.4.6. Softul de parametrizare va fi astfel conceput, încât utilizatorii (programatorii de contoare) să nu
poată vizualiza sau modifica parolele. Numai administratorul acestor softuri va putea introduce
și modifica aceste parole
11.4.7. se vor identifica printr-un ”serial number” unic la o licență acordată.
Probabil daca ai o putere instalata 6kw si nu mai iei curent de la ei nu te mai pot fenta baietii destepti
Incercand sa depun sesizare la DEER unde am fost refuzat am asistat la o convorbire telefonica in care o femeie a fost certat ca de ce nu consuma curent,femeia avand conventie data in scris pt adresa respectiva ca nu consuma curent
Foarte tare