Un bărbat din Olt a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore, după ce a prezentat polițiștilor care l-au oprit în trafic un permis de conducere fals.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Caracal, în timp ce efectuau activități de control al traficului rutier pe strada Piața Victoriei din oraș, au oprit, ieri, pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 38 de ani din comuna Fărcașele, județul Olt.
La solicitarea polițiștilor, conducătorul auto a înmânat documentele personale și pe cele ale autoturismului.
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că permisul de conducere prezentat este fals, iar conducătorul auto nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, a declarat purtătrul de cuvânt al Poliției olt, Cosmin Lupu.
În continuarea cercetărilor, în aceeași zi, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a barbatului de 38 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Urmează ca, astăzi, bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.




































