Acasă Local Administrație Consiliul Loc...

Consiliul Local Slatina a aprobat calendarul programelor și proiectelor culturale şi al manifestărilor sportive pe anul 2023

Consiliul Local Slatina a aprobat, în ultima ședință ordinară, calendarul programelor, proiectelor culturale şi manifestări sportive pe anul 2023.

O noutate în calendar o reprezintă concursul ciclistic „Slatina Forest Race”, care va avea loc în primăvara sau în vara acestui an. Concursul de biciclete va fi organizat pe aleea din Pădurea Strehareți.

Concursul de atletism „Slatina City Run” va fi organizat și anul acesta de primărie, în luna mai. Ca și în anii anteriori, el va fi structurat pe două probe, cross și semimaraton.

Vor fi reluate și spectacolele în aer liber, dar și cele cu specific culinar, în cadrul „Slatina Street Food”, dar și Festivalul Național al Copiilor „Călușul Românesc”, care anu acesta ajunge la ediția a XXIII-a.

Pentru manifestările organizate de primărie, municipalitatea va cheltui peste 3,2 milioane de lei, conform bugetului aprobat în cadrul consiliului local.

Iată calendarul tuturor manifestărilor pe 2023:

Buget programe și proiecte culturale, educative și manifestări sportive pe anul 2023:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.