Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Alro S.A., ținută miercuri de acționarii companiei, a stabilit noua structură a Consiliului de Administrație. A fost, de asemenea, printre altele, aprobat ca profitul companiei pe anul trecut (330.970.599 lei) să rămână nedistribuit, fiind stabilite și nivelele de retribuire a membrilor CA și directorilor pe anul în curs.
Acţionarii prezenţi la Adunarea Generală Ordinară de ieri sunt deţinători de acţiuni care reprezintă reprezentând 96,32 % din capitalul social, cei mai importanți fiind Vimetco PLC Cipru (54,1898 %), Pavăl Holding SRL Bacău (23,2117 %) și Fondul Proprietatea S.A. București (10,2111 %).
Cu un număr de 687.536.938 total voturi exprimate, au fost aprobate situatiile financiare consolidate și individuale pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, pe baza Raportului anual al administratorilor pentru anul 2022 si a Raportului auditorului independent pentru anul 2022.
Acționarii au aprobat ca profitul net realizat în anul 2022, în sumă de 330.970.599 lei, să rămână la dispoziția societății ca profit nedistribuit.
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 prevede venituri din vânzări de 783.353.000 de dolari și un profit de 15.077.000 de dolari.
A fost aprobat, de asemenea, Planul de investitii pentru anul 2023, care prevede realizarea unor investiți în sumă totală de 26.283.000 de dolari, programul de activitate pentru anul 2023, dar și politica de remunerare, în varianta propusă de Consiliul de Administrație.
Astfel, remunerația cuvenită pentru 2023 membrilor CA va avea același cuantum ca în anul 2022, și anume 3.409 euro/brut/lună/membru al Consiliului de Administrație, plătibili în lei.
S-a mai stabilit ca limita generală a tuturor remunerațiilor suplimentare acordate membrilor CA, însărcinați cu funcții specifice, și a remunerațiilor acordate directorilor, pentru anul 2023, să fie egală cu suma acordată anul trecut, și anume să fie de maximum 0,25% din cifra de afaceri realizată în anul 2020 (cifra de afaceri netă – peste 2,3 miliarde de lei).
⦁ Fercu Adrian - membru.


































