Un bărbat din Mioveni, județul Argeș, a fost găsit mort, joi dimineață, la marginea unei păduri.
Alarma a fost dată în jurul orei 06:30, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că, la marginea pădurii din zona Făget-Mioveni, a fost găsit un bărbat decedat.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 67 de ani, din Mioveni, care era căutat de familie, din cursul zilei de ieri, când a plecat de la locuința sa și nu a mai revenit.
„Precizăm faptul că plecarea voluntară a bărbatului nu a fost sesizată poliției”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.


































