Două persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Județean 642, pe raza localității Gostavățu.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, dar și polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Caracal.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Cilieni și un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Dobrosloveni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
În urma evenimentului rutier, două persoane, șoferița de 33 de ani și o altă femeie, pasageră în autoturismeul acesteia, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































