Primăria Slatina sprijină Catedrala „Sfântul Gheorghe-Ionașcu” cu peste 200.000 de lei, pentru reparații.
Alocarea sumei de 200.445,51 lei către Parohia „Sfântul Gheorghe – Ionașcu” a fost aprobată, recent, de Consiliul Local Slatina.
„Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 200.445,51 lei către Parohia „Sfântul Gheorghe – Ionașcu” din municipiul Slatina, str. Ionașcu, nr. 62, județul Olt, reprezentată prin preot paroh Iordache Iorgu, în vederea efectuării unor reparații curente necesare la nivelul bisericii, precum zugrăvirea exterioară, înlocuirea jgheaburi și burlane, înlocuirea gresiei cu plăci ceramice la capelă”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat de legislativul local, inițiat de primarul Slatinei, Emil Moț.
Suma de bani va fi suportată din bugetul local aferent anului 2023, de la Capitolul
„Cultură, recreere și religie”, mai prevede actul normativ aprobat.



































