Acasă recomandate Adrian Chesno...

Adrian Chesnoiu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Ceea ce încercăm să clădim aici, în țară, va fi o motivație pentru mulți români din diaspora să se reîntoarcă acasă

Deputatul de Olt Adrian Chesnoiu a marcat Ziua Românilor de Pretutindeni prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt Preasfințitul Iosif – Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Ieronim Episcop al Daciei Felix și Preasfințitul Veniamin al Basarabiei de Sud, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Otodoxe Române.

Parlamentarul social-democrat a ținut să împărtășească trăirile momentului cu toți susținătorii săi, printr-o postare pa Facebook.

„Am sărbătorit alături de buni patrioți, Ziua Românilor de Pretutindeni, ne-am rugat pentru binele poporului român și pentru menținerea legăturii cu țara, indiferent unde destinul ne-ar duce!

După participarea la Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt Preasfințitul Iosif – Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Ieronim Episcop al Daciei Felix și Preasfințitul Veniamin al Basarabiei de Sud, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Otodoxe Române, am avut ocazia să adresez câteva gânduri celor prezenți, despre dorința mea, și cred că şi a multora din generația mea, de a păstra vie, prin românii de pretutindeni, identitatea noastră culturală și lingvistică!

Împărtășesc credința că ceea ce încercăm să clădim aici, în țară, va fi o motivație pentru mulți români din diaspora să se reîntoarcă acasă.

Știu că mulți au plecat din România împinși de nevoi dar cu gândul că într-o zi vor reveni pentru a-și reîntregi familia. Pentru ei, dar și pentru cei care au ales să ducă peste granițe valorile românești, noi, cei care nu ne-am desprins de ținutul românesc, simţim şi trăim autentic româneşte, păstrăm tradiţiile şi rememorăm mereu istoria ca simbol al existenţei poporului român!

Dragi români, Bunul Dumnezeu să ne aibă în paza Sa, indiferent pe ce meleaguri ne ducem existența! Doamne-ajută!”, a scris, pe pagina sa de socializare, Adrian Chesnoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.