Fostul liberal Gabriel Dima Buliteanu, aspirant la funcția de primar al municipiului Slatina și care a devenit membru al AUR, a fost exclus, aseară, din partid, potrivit unui comunicat al AUR Slatina. Buliteanu susține însă că nu avea cum să fie exclus pentru simplul motiv că organizația „nu există”.
Potrivit comunicatului AUR Slatina, Gabriel Dima Buliteanu a fost exclus din partid pentru că ar fi denigrat conducerea partidului, dar și pentru „comportamentul imoral afișat față de familie și societate”.
„Ne confruntăm totuși cu o situație disperată din partea unor membri precum Buliteanu Dima Gabriel, care în repetate rânduri, folosind adjective improprii la adresa unor membri conducerii centrale și locale a partidului AUR, menite să denigreze întreaga activitate, care are ca și consecință directă îndepărtarea alegătorilor de AUR, din dorința acestuia de a prelua conducerea Partidului.
Pentru cele expuse mai sus, considerăm că se impune luarea de măsuri drastice, mergându-se până la excluderea din organizația municipală Slatina.
De asemenea, comportamentul imoral afișat de către Buliteanu Dima Gabriel față de familie și societate, apărut în mediul online, afectează grav doi piloni de bază ai partidului AUR: Familia și Credința.
În conformitate cu Art 20, lit. a și lit. e, hotărâm excluderea domnului Buliteanu Dima Gabriel din rândurile membrilor organizației municipale Slatina”, se arată într-un comunicat al AUR Slatina.
Contactat de OLT-ALERT, Gabriel Dima Buliteanu susține că nu avea cum să fie exclus întrucât organizația care a decis excluderea „nu există”.
„Organizația Slatina pe care o invocă ei nu există, nu este înființată, nu are conducere. Ca atare, trageți dumneavoastră concluziile. Cel mai în măsură dea un răspuns este domnul Mugur Mihăescu (coordonatorul AUR Olt). Punct. Atât am de zis”, a declarat Gabriel Buliteanu.
Surse din cadrul partidului susțin că, după ce comunicatul privind această excludere a fost dat publicității, Mugur Mihăescu i-a certat pe cei implicați, amenințându-i cu excluderea din partid.
Gabriel Dima Buliteanu a fost membru al PNL, deținând, în 2018, funcția de președinte interimar al PNL Slatina.
Ulterior, el a intrat într-o competiție internă privind desemnarea candidatului PNL pentru funcția de primar al Slatinei în perspectiva alegerilor din 2020, competiție zadarnică, pentru că în postura de candidat a fost impusă o altă persoană, dată și aceasta la o parte pentru ca în cursa pentru funcția de primar să intre chiar președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.



































