În ultimele 48 de ore, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat acțiunile, atât în mediul urban, cât și din mediul rural, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au acționat cu preponderență pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind folosite în acest sens aparatele etilotest și aparatele drugtest.
„Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 329 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei. Dintre acestea, 45 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 261 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 23 pentru nerespectarea altor acte normative”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut 43 permise de conducere, dintre care 31 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, șapte pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și cinci pentru alte abateri.
De asemenea, au mai fost reținute 18 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale și au fost constatate opt infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care două pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și șase pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, mai arată sursa citată.


































