După ce a fost demis de guvern din funcția de prefect al județului Olt, liberalul Florin Homorean a fost promovat președinte al PNL Slatina.
Anunțul a fost făcut de președintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, pe pagina sa de socializare.
„Florin Homorean este noul președinte al Organizației PNL Slatina. Decizia a fost luata în cadrul ședinței Biroului Politic Județean al PNL Olt și reprezinta reconfirmarea susținerii pe care organizația o are pentru Florin Homorean. În calitate de președinte al PNL Olt îi urez succes și vreau să-l asigur pe Florin în continuare de tot sprijinul meu în noua misiune care i-a fost încredințată de colegi. Sunt convins ca va reuși să se ridice la nivelul așteptărilor asa cum a făcut-o și în perioada în care a condus Prefectura Olt îndeosebi într-o perioadă greu încercată de pandemia Covid-19”, a scris, pe Facebook, Liviu Voiculescu.
Florin Homorean a fost demis, joi, din funcția de prefect al județului Olt și înlocuit cu Mario De Mezzo.


































