Un bărbat rupt de beat pe șoselele din Olt a fost prins de polițiștii din Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina, în timp ce desfășurau activități specifice profesiei lor pe strada Mihai Viteazul din comuna Obârșia, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Lugoj, județul Timiș.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



































