Un tânăr de 21 de ani a murit și un altul, de 24 de ani, a ajuns la spital după ce autoturismul cu care circulau s-a răsturnat în afara părții carosabile, lângă un contracanal, sâmbătă dimineață.
Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 04:40, pe Drumul Județean 642, între localitățile Tia Mare și Cilieni.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 642, din cauze ce urmează a fi stabilite, s-a răsturnat în afara părții carosabile, oprindu-se în proximitatea unui contracanal al râului Olt.

La locul evenimentului au acționat echipaje de prim ajutor, descarcerare, stingere și echipa de scafandri a ISU Olt.
„În urma evenimentului rutier, un tânăr de 24 de ani, din comuna Vădăstrița, pasager în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, iar un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, pasager în același autoturism, a fost găsit decedat în contracanal de către scafandrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Pacientul a fost resuscitat, conform protocolului, dar fără rezultat favorabil.
„În zona unde a fost identificat, apa avea aproximativ trei metri adâncime, vizibilitatea era redusă, lățimea contracanalului fiind de circa zece metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.

Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.



































