Consilierii județeni ai Oltului au aprobat, în ședința ordinară de joi, lista produselor alimentare care vor fi distribuite preșcolarilor și elevilor în perioada 2023-2027.
Mai exact, produsele sunt destinate preșcolarilor din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate, elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și preșcolarilor și elevilor incluși în învățământul special, pe perioada cursurilor anilor școlari din perioada 2023-2027, totul în cadrul Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat de ce abia acum a fost aprobată lista produselor alimentare, după începerea noului an școlar.
„Nu este vina noastră pentru această întârziere. În august s-au aprobat normele pentru programul Laptele şi corn la nivel de Guvern. După ce s-au aprobat normele, noi am demarat întreaga procedură, iar astăzi am aprobat produsele care vor intra în acest program. Noi avem caietul de sarcini pregătit, îl urcăm în SEAP, iar în funcţie de câţi vor participa la licitaţie şi dacă nu vor fi constestaţii, s-ar putea să se termine foarte repede”, a declarat Marius Oprescu.
Potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023:
limita valorică zilnică per preşcolar/elev este de 0,70 lei pentru porţia de fructe şi legume, 1,11 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf și de 0,65 lei pentru porţia de produse de panificaţie.



































