Acasă Local Actualitate Un minor a fu...

Un minor a furat mașina părinților și a plecat cu ea pe străzile Slatinei. Acum are dosar penal pentru două infracțiuni

Totul s-a întâmplat ieri dimineață, în jurul orei 04:15, când polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Gladiolei din municipiul Slatina, au oprit pentru control un autoturism condus de un minor, în vârstă de 16 ani, din comuna Brebeni, județul Olt.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că minorul ar fi sustras autoturismul de la domiciliul părinților din comuna Brebeni, în scopul de a-l folosi pe nedrept.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Claudiu Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.