Acasă Local Eveniment Incendiu DEVA...

Incendiu DEVASTATOR în Olt. Un bărbat a DECEDAT, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital/ VIDEO

Un bărbat din comuna olteană Stoicănești a decedat și un altul a ajuns la spital cu arsuri la față și la mâini după ce ei au fost surprinși, duminică dimineață, de un incendiu care le-a distrus locuința.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Stației Stoenești și Detașamentului Caracal, cu trei autospeciale de stingere și două echipaje SMURD. În sprijinul militarilor au acționat și o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stoicănești și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

„Din datele transmise de persoana care a anunțat evenimentul la Numărul Unic 112, în locuință se aflau două persoane în momentul izbucnirii incendiului.

În momentul sosirii echipajelor, casa ardea generalizat, concomitent cu misiunea de stingere fiind constituite echipe de căutare-salvare a celor două victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentri Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.

Un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost identificat de echipele de căutare și extras din locuință, conștient, cu arsuri în zona feței și membrelor superioare, pacientul fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.

Din păcate, proprietarul casei, în vârstă de 58 de ani, a fost identificat în interior, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

Misiunea pompierilor, pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, a durat aproximativ două ore și jumătate.

În urma evenimentului, locuința, cu suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați, a ars în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat sau neizolat față de materialele combustibile, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Pompierii readuc în atenție măsurile de prevenire și protecție a populației:

•verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
•coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
•coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.