Acasă Local Actualitate Marcel Ciolac...

Marcel Ciolacu, în Olt, pe șantierul DEx12: „Se va putea circula de la Craiova la Constanța pe drum expres și autostradă”

Prezent, marți, în Olt, într-o vizită de lucru pe șantierul tronsonului 3 al Drumului Expres 12, pregătit să fie dat în circulație la sfârșitul acestei săptămâni, premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că, la sfârșitul anului viitor, când vor fi finalizate tronsoanele 1 și 4 ale acestui drum de mare viteză, se va putea circula continuu de la Craiova la Constanța, doar pe drum expres și pe autostradă.

Prim-ministrul României a felicitat constructorul pentru că a finalizat cu șase luni mai devreme tronsonul 3 al Drumului Expres 12, cuprins între localitățile Valea Mare și Colonești, dar și constructorul care a finalizat cu opt luni mai devreme lucrările la Autostrada Transilvania.

Nicolae Ciucă a inspectat șantierul alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, de senatorul Paul Stănescu, secretar general al PSD, de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, și de Lucian Bode, secretarul general al PNL.

„Atât eu, cât și domnul președinte al Senatului, suntem astăzi împreună aici să arătăm cât de importantă este stabilitatea politică. Normal că am venit însoțiți și de reprezentanții autorităților locale din cele două județe, Olt și Dolj, pentru că orice kilometru de infrastructură mare înseamnă dezvoltarea regiunii.

Dacă săptămâna trecută am fost cu domnul Grindeanu pe Autostrada Transilvaniei, unde se poate circula de la Târgu Mureș până la Cluj pe autostradă, înțeleg că săptămâna viitoare se finalizează acest tronson, al doilea tronson, peste jumătate din cei 121 de km de la Craiova până la Pitești. Apoi urmează Centura bucurestiului, și astfel se face unirea cu A0 și se va putea circula de la Craiova direct până la Constanța pe drum expres și autostradă.

Ca și ritm al lucrărilor, la Autostrada Transilvaniei, unde s-a dat drumul cu opt luni mai devreme, iar aici cu șase luni mai devreme, felicit pe constructor pentru acest lucru. Sperăm ca și la Autostrada Moldova să se întâmple același lucru, astfel încât să legăm și Moldova de București, și Craiova de Constanța, fiindcă numai astfel, printr-o dezvoltare coerentă și cu un plan coerent vom reuși să îi ținem pe români acasă. Numai astfel vom putea crea infrastructură, ca investițiile străine să vină în continuare la acest nivel cum a fost în ultimii doi ani, cu peste patru miliarde de euro investiții directe. Sunt ferm convins că Olguța Vasilescu o să finalizeze cât mai curând aeroportul de la Craiova și mai mult ca sigur că Consiliul Județean Olt o să facă și parcurile industriale pentru că, automat, vor veni investiții majore în regiune; în sfârșit, și în sudul țării, nu numai în Ardeal. Repet, pe urmă se continuăm în Moldova cu aceste investiții.

Cu adevărat, cred că e corect să mulțumim tuturor celor implicați care au început acest proiect, și celor care îl continuă și îl vor finaliza, constructorilor. De data aceasta este un caz fericit, pentru că eu nu pot, de exemplu, să îi mulțumesc domnului Cîțu pentru deficitul de 9,2% pe care l-a adus României. Dar domnului Bode și domnului Grindeanu putem să le mulțumim și sunt ferm convins că lucrurile vor merge în direcția corectă. Asta înseamnă stabilitate politică, asta înseamnă o coerență în guvernare și să îndreptăm percepția românilor cu un adevăr, că România se îndreaptă în direcția corectă în acest moment. Dacă vom avea maturitatea politică și în continuare, sunt ferm convins vom merge în același ritm”, a declarat Marcel Ciolacu.

La rândul său, ministrul Transporturilor a vorbit de proiectele de infrastructură rutieră finalizate cu mult înainte de termen, ținând să mulțumească nu doar constructorilor, ci și autorităților locale, pentru implicarea lor.

Sorin Grindeanu a livrat și informații despre loturile 1 și 4 ale Drumului Expres Craiova – Pitești, spunând că constructorii s-au angajat să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului viitor.

„Săptămâna trecută am fost pe lotul de la Chețani la Câmpia Turzii, care va fi dat în circulație poimâine, cu opt luni înainte de termen.

Legat de acest drum expres, pe tronsonul 4 lucrările sunt undeva la stadiul de peste 40%. Ca și termen, și tronsonul 1 și tronsonul 4, ar trebui, și astea sunt angajamente luate de constructori, să fie finalizate și date în circulație până la sfârșitul anului viitor. Asta va însemna că pe toată distanța de la Craiova la Pitești se va putea circula pe drumul expres.

În ceea ce înseamnă partea cealaltă, cea legată de a 0 Sud, săptămâna viitoare vom da, de asemenea, peste 20 km de autostradă, din partea de sud a Bucureștiului, urmând, de asemenea, ca până la sfârșitul anului viitor toată legătura de la A1 până la A2, ieșirea spre Constanța, să fie finalizată, astfel încât de la Craiova până la Constanța să se poată circula pe autostradă 100%. Ăsta este un lucru important.

Să știți că s-a reușit să se termine înainte de termen și că autoritățile locale și-au dat concursul, și asta iarăși trebuie spus. Pentru că avem exemple, și Lucian (Lucian Bode – n.r.) știe foarte bine că în alte părți autoritățile locale nu sunt la fel de cooperante, și atunci ritmul nu e cel pe care ne dorim. Deci, le mulțumesc autorităților locale pentru faptul că au reușit să își dea concursul, astfel încât să terminăm înainte de termen”, a spus ministrul Transporturilor.

După ce, anul trecut, autoritățile au dat în folosință tronsonul 2 al Drumului Expres 12, situat între localitățile Balș și Valea Mare, sâmbătă, 23 decembrie, va fi deschis traficului și tronsonul 3, Valea Mare – Colonești.

Drumul Expres Craiova – Pitești este împărțit în patru tronsoane și va cuprinde 121 de kilometri. În total, vor fi realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje.

Alături de cei șase oficiali s-au aflat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, primarul Slatinei, Emil Moț, deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu și prefectul județului, Marii De Mezzo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.