Acasă Local Actualitate Șoferi beți l...

Șoferi beți la volan, depistați de polițiștii din Olt în ziua de Bobotează/ FOTO

Polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, ieri, pe Drumul Național 64, în comuna Brâncoveni, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Drăghiceni.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

„Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Tot ieri, în jurul orei 21:45, polițiștii din Corabia au oprit pentru control, în comuna Rusănești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din localitate.

Supus la testarea cu alcooltestul, s-a dovedit că șoferul băuse înainte să urce la volant, aparatul indicând o concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital, oamenii legii deschizând pe numele lui un dosar penal.

Un caz similar a fost depistat și vineri seară, în jurul orei 23:30, când polițiștii din din Corabia, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Râului, din comuna Brastavățu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitate.

Oamenii legii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.