Acasă Local Actualitate Dosare penale...

Dosare penale pentru doi șoferi depistați băuți la volan. Unul dintre, un tânăr de 20 de ani, era RUPT de beat!

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit pentru control, ieri noaptea, pe Drumul Județean 642, în comuna Stoenești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Tia Mare, județul Olt.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică mare, respectiv de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cu o zi înainte, un alt tânăr, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Târgu Măgurele, județul Teleorman, a fost depistat băut la volan de polițiștii din Corabia, care au oprit autoturismul pe raza comunei Giuvărăști.

Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital și acum este cercetat penal de oamenii legii pentru fapta sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.