Acasă Local Eveniment Un tânăr de 2...

Un tânăr de 22 de ani, din Balș, a MURIT într-un accident provocat de un șofer de 74 de ani/ FOTO+VIDEO

Un tânăr de 22 de ani, din Balș, și-a pierdut viața, luni, într-un accident rutier provocat de un șofer de 74 de ani.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 12:20, când Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara orașului Balș, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din municipiul Bacău, județul Bacău și un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș.

Potrivit surselor OLT-ALERT, șoferul vinovat de producerea accidentului ar fi bărbat de 74 de ani.

În urma evenimentului rutier, tânărul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.

„Bărbatul de 74 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.