Acasă Local Eveniment Un MORT și tr...

Un MORT și trei RĂNIȚI pe DN 65, în Olt, după ce un autoturism s-a răsturnat într-o râpă/ FOTO

Trei persoane au ajuns la spital, luni dimineață, și o alta a murit în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Național 65, în afara localității Jitaru.

Toate cele patru persoane se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat într-o râpă.

Evenimentul a fost anunțat, prin 112, în jurul orei 07:40.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Optași, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Jitaru, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar un alt pasager a decedat.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.